vis

Am pasit pragul casei unui prieten o singura data. Insa atunci eram prea tinara si prea distanta ca sa conteze. De atunci el s-a mutat si eu am devenit tot mai curioasa. Nepoliticoasa ii rasfoiam in gind cartile din biblioteca, ii cercetam iscoditoare nimicurile de pe masuta sau ii deschideam pofticioasa borcanele din debara. Fara un scop anume mi-ar fi placut sa stiu cum arata locul unde se retrage in fiecare seara dar de atunci, de prima oara, de acum multi ani, n-am mai putut. Mi-am transpus asadar acest gind acolo unde toate dorintele se indeplinesc si, azi-noapte, in vis, am deschis larg usa si in sfirsit am intrat. Un hol luminos cu cite o usa in fiecare parte. In dreapta o camera cu mobila in alb si negru, apoi un alt hol din care se trecea intr-o alta camera cu pat linga fereastra imprejmuit de un baldachin grena (fara sa-mi dau seama ca eu imi imaginam totul m-am bucurat ca nu sint singura in obsesia mea pentru baldachine). Ambele camere si cele doua holuri sclipeau de lumina. Ferestrele mari cit peretele, fara perdele, lasau sa se vada afara, undeva jos, citeva blocuri mici si murdare … blocurile din cartierul unde am copilarit. “Ciudat, nu stiam ca stai aici”. Am numarat etajele: 5. “Ciudat, de ce oare stiam ca stai la 3?”. M-am intors in holul de la intrare si am observat usa din stinga, unde nu fusesem. “Acolo ce e?”. “Ai fost deja, e a doua camera”. Am intrat uimita si intr-adevar era a doua camera care dadea in al doilea hol de unde intrai in prima camera si de acolo inapoi in holul unde eram. Logica refuza sa-mi explice structura apartamentului dar cine are nevoie de logica? Am deschis toate usile si am inceput sa alerg amuzata din hol in camera, din camera in hol, apoi iar camera si inapoi in hol, camera, hol, camera, hol, camera … pina am cazut de atita invirtit si m-am trezit inca ametita.

One Response to “vis”

  1. < blockquote >< a href=”http://medicamentspot.com/”>MedicamentSpot.com. Canadian Health&Care.Best quality drugs.Special Internet Prices.No prescription online pharmacy. Online Pharmacy. Order drugs online< /a >…

    Buy:Female Cialis.Zocor.Lipothin.Benicar.Zetia.Acomplia.Advair.Lipitor.Wellbutrin SR.Prozac.Female Pink Viagra.Ventolin.Amoxicillin.Lasix.SleepWell.Cozaar.Nymphomax.Seroquel.Aricept.Buspar….

Discussion Area - Leave a Comment