cum sa te exprimi?
Fiecare persoana are felul sau de a se exprima atunci cind nu e auzita. Eu scriu, desenez, gatesc, si toate corespund unei anume stari. Scriu cind sint trista, gatesc cind sint multumita, desenez cind sint calma … dar ce sa fac oare cind sint furioasa? Nu pot sa ma gindesc decit la hirtii desirate in bucatele minuscule, la cioburi imprastiate pe gresie sau la dungi prea negre ca sa ilustreze ceva. Nici o pasiune nu ajuta nebuniei. Ma uit imprejur si stiu ca orice as atinge nu ar sfirsi altfel decit distrus. Asa ca nu ma misc si, asa incremenita, ma las prada furiei. In mintea mea deja nu mai exista nici un pahar intreg … ah stai! mai e unul pe masa … gata! … ACUM nu mai e nici un pahar intreg, cartile din rafturi sint pe jos, peretii sint plini de dire negre, masa e rasturnata, chitarele sparte si eu in continuare astept neputincioasa calmul in mijlocul dezastrului.