S U N S H I N E and S H A D O W

Am pasit pragul casei unui prieten o singura data. Insa atunci eram prea tinara si prea distanta ca sa conteze. De atunci el s-a mutat si eu am devenit tot mai curioasa. Nepoliticoasa ii rasfoiam in gind cartile din biblioteca, ii cercetam iscoditoare nimicurile de pe masuta sau ii deschideam pofticioasa borcanele din debara. Fara un scop anume mi-ar fi placut sa stiu cum arata locul unde se retrage in fiecare seara dar de atunci, de prima oara, de acum multi ani, n-am mai putut. Mi-am transpus asadar acest gind acolo unde toate dorintele se indeplinesc si, azi-noapte, in vis, am deschis larg usa si in sfirsit am intrat. Un hol luminos cu cite o usa in fiecare parte. In dreapta o camera cu mobila in alb si negru, apoi un alt hol din care se trecea intr-o alta camera cu pat linga fereastra imprejmuit de un baldachin grena (fara sa-mi dau seama ca eu imi imaginam totul m-am bucurat ca nu sint singura in obsesia mea pentru baldachine). Ambele camere si cele doua holuri sclipeau de lumina. Ferestrele mari cit peretele, fara perdele, lasau sa se vada afara, undeva jos, citeva blocuri mici si murdare … blocurile din cartierul unde am copilarit. “Ciudat, nu stiam ca stai aici”. Am numarat etajele: 5. “Ciudat, de ce oare stiam ca stai la 3?”. M-am intors in holul de la intrare si am observat usa din stinga, unde nu fusesem. “Acolo ce e?”. “Ai fost deja, e a doua camera”. Am intrat uimita si intr-adevar era a doua camera care dadea in al doilea hol de unde intrai in prima camera si de acolo inapoi in holul unde eram. Logica refuza sa-mi explice structura apartamentului dar cine are nevoie de logica? Am deschis toate usile si am inceput sa alerg amuzata din hol in camera, din camera in hol, apoi iar camera si inapoi in hol, camera, hol, camera, hol, camera … pina am cazut de atita invirtit si m-am trezit inca ametita.

Tags: writings by Arabela
1 Comment »

In cusca cu gratii de spini

Semeata se poartã o pantera

Cu trupul mladiu, pasi de himera,

Se-ncrunta amar la ochii straini.

Ce povara!

 

Si mic si mare se string curiosi

Mindra fiarã captivã sã vada.

Se-mping, se-mbrincesc, aproape sa cada,

Ea geme prin colti fiorosi:

Stã sã moarã.

 

“Ascultã cum toarce!” mai spune

multimea – netrebnicã gloatã,

Avidã de piine, de circ imbatatã,

Nu vede un suflet ce-nainte-i apune.

De jale.

 

Un vint din est, de trei ori si iarã,

Miros de padure, de scoarta, puternic,

I-aduse la nari, menind-o cucernic,

Pe munti sa-l urmeze din casa afara.

Din vale.

 

“Tu, vint, de-atitea ori amagitor

 Cu izuri false mi-ai intins capcanã

Acum am casã, paznic, am si hranã,

Desi sã fug cu tine demult imi e dor,

din captivitate”

 

Ea incã mai ezitã, inca se codeste

O casa de miere cum indarat sa lase.

In van insa cheamã pe nume-acel vint: el plecase!

Si tot in van de zabrele nebuna izbeste:

toate-ncuiate.

 

In vis pe urme i-a pornit,

Sarmana captivã-n casa de-odat’,

Regretã acum, de zidul cuprinsã-nfierat,

Cã teamã-i fu, cã n-a vrut, n-a iesit,

asearã.

 

In noapte-si aflã amarnicul sfirsit.

Cu pielea strapunsã de spini, de durere

Suflã a suspin sleita in colb si … Tãcere!

In zori, in doliu-i purtarã hoitul zdrelit

Din cuscã afarã.

 

Tags: writings by Arabela
No Comments »

Ieri cineva m-a intrebat de ce zimbesc. Azi, in alta lume, mi s-a cerut sa zimbesc. Si ieri si azi, in loc de raspuns, am cascat larg ochii, nu de uimire, ci sperind ca aerul rece sa usuce lacrimile ce se ascundeau inca neobservate in colturile ochilor. Data viitoare promit sa zimbesc de-adevaratelea. Imi voi petrece noaptea asta cladind temeinic, gest cu gest, dinte cu dinte, un suris larg care sa va multumeasca, unul ca-n filme … sa va pacaleasca sigur. Ei? Va place?

Tags: writings by Arabela
2 Comments »

Mi-am dat seama la un moment dat ca nu sint inzestrata cu o memorie buna. Silitoare am inceput sa-mi ingrop amintirile in mici capsule, ba albume, ba jurnale, ba mici obiecte fara alta valoare decit sentimentala. Nopti in sir mi-am petrecut rememorind cele mai frumoase momente, ore in sir povestindu-le de teama sa nu le uit. Gindeam eu ca fara trecut un om e ca o tara fara istorie, ca un castel fara poveste. Dar sint si amintiri nefaste pe care am descoperit bucuroasa ca nu le-am retinut. M-am decis atunci sa cumpar doua urne incapatoare, inscriptionate citet, “miere” si “fiere”. Si fiecare zi in parte a fost cintarita si incercata si, de-o selectam, o asezam cu drag la “miere”, de nu, la “fiere”. Urna cu miere are loc de cinste, pe pian linga contesa. Urna cu fiere e golita periodic, in fiecare marti si vineri, de cei de la salubrizare. Ce frumos ar fi daca ar fi asa usor! Tie de exemplu, zi urita, ti-am spus ca in fiere iti e locul. N-am pastrat nici fotografii, nici scrieri, am refuzat sa mai vorbesc iar gindul l-am trimis in alte timpuri. Dar eforturile au fost zadarnice. Trista insa impacata cu alegerea facuta, cu capul plecat si ochii cazuti, am dat sa ma inviorez si mi-am trecut palmele peste fata. In nici o clipa ziua intreaga a revenit: dorul, dragostea, durerea. Meschina zi a sarit pe nesimtite direct in miere si iata-ma acum scriind de zor despre ea … inspirind in continuu din causul palmelor care inca pastreaza izul parfumului lui.

Tags: writings by Arabela
1 Comment »

*** premiul Alfaguara de novela - 2007. Am citit ca un spectator in sala de cinematograf. Actiunea fragmentata s-a descoperit treptat pastrind pina in ultimul moment misterul atit al trecutului cit si al urmarii. Inceputul l-am aflat in al treilea capitol, urmarea aveam s-o aflu dupa inca pe atitea. Fiecare capitol sporea ambiguitatea: sa fie vorba despre el sau despre ea? sa fie o povestire din trecut sau una ulterioara? - imi puteam raspunde abia dupa mai multe fraze.Am crezut mult timp ca citesc o alta varianta a “Dragostei in vremea holerei”. Ma asteptam optimista la un sfirsit care sa incununeze eforturile indragostitilor pierduti, eforturi ce nu-si aveau rostul decit din perspectiva unei reintilniri fericite. Dar am inchis cartea descumpanita: trecutul nu poate fi recuperat.

Tags: books by Arabela
No Comments »

Intimplarile recente m-au slabit fara sa intimpine nici o rezistenta. Mi-am pierdut coerenta gindurilor, ma subtiez si ma lungesc pina cind ajung un fir ciufulit de lina. Rusinata de itele-mi rebele, imposibil de domolit, m-am ascuns in coltul unui sertar plin de ace de siguranta si de acolo imi rostesc impleticit dorinta, cu voce tare ca sa se indeplineasca: mi-ar placea sa ma rasuceasca cineva, sa ma infasoare intr-un ghem moale, sa ma stringa usor in palma ingrijindu-se sa nu ma desir si sa ma puna spre pastrare in buzunarul de la piept. Acolo, nestiuta de nimeni, ghemuita linga inima lui, as fi fericita.

Tags: writings by Arabela
1 Comment »

Mi s-a intimplat intr-o dimineata sa nu doresc sa ma trezesc. Afara ningea pentru prima oara in iarna asta, ningea cu fulgi mari cit fluturii. Presimteam ca mai tirziu o sa iasa soarele dar mie mi-era mai bine ghemuita in patul larg, cu patura strinsa sul in brate, cu ochii atintiti in tavan de unde se desparte in patru baldachinul galbui. Mijindu-mi ochii mi-am dorit ca lumea mea sa nu fie mai mult de acel tavan, sa nu fie pasta de dinti, nici creion dermatograf, sa nu fie urme de pasi in zapada si nici de noroi pe covor. Chiar si adunatul aerului in piept pentru a spune “buna dimineata” mi se parea un efort prea mare pentru acea zi.  Asadar in loc sa ma trezesc am luat un ciocanel cu miner stacojiu, vreo cinci scindurele, un pumn de cuie subtiri, o pensula si multe acuarele si am inceput sa construiesc un al noualea cer numai pentru mine. Am lasat tavanul asa cum era, alb si cu o crapatura lunga de-a curmezisul. Am pastrat si baldachinul dar l-am vopsit purpuriu, pentru ca imi place cum suna si pentru ca nu stiu exact ce culoare denota, si i-am agatat din loc in loc constelatii. Intr-un colt am pus pianul ca sa aiba rezonanta. In coltul opus am adunat niste perne multicolore, unde sa toarca Fazzi careia ii place mirosul de ceai.  Am aruncat si un teanc de carti in caz ca ma plictisesc si, ca ultim detaliu, am agatat o poza intr-un cui deasupra pianului. Poza unui prieten la care sa ma uit trista mototolind la piept una din pernele multicolore, un prieten cu sprincene arcuite care sa-mi spuna cind sforai: “esti caraghioasa”. Mai lasati-mi citeva zile. Permiteti-mi sa fiu trista macar aici unde nimeni nu ma stie, unde nimeni nu ma citeste. Voi nu trebuie sa stiti decit ca sint in al noualea cer.  

Tags: writings by Arabela
No Comments »